Sursa de apă pentru incubația păstrăvului

Caracteristicile apei ce deserveşte incubaţia, cum sunt conţinutul în minerale a rocilor şi solului, ploile, gradientul hidraulic, intervalul  termic, cantitatea de vegetaţie influenţează proprietăţile primare ale sursei de apă pentru incubaţie. Zonele cu ploi abundente şi cele cu pâraie de munte ce curg pe terenuri abrupte, accidentate au de obicei un nivel scăzut sau deficienţe în conţinutul de minerale. Zonele calcaroase furnizează calciu şi magneziu ce sunt benefice creşterii şi dezvoltării structurii osoase a peştilor. Aceste ape au o alcalinitate bicarbonată mai ridicată, ce tinde să amortizeze sau să opună rezistenţă împotriva efectului substanţelor contaminante cum sunt acizii sau alcaloizii.

O pantă moderată a pârâului deasupra gurii de alimentare a incubatoarelor este necesară pentru aerare. Totuşi, canioanele foarte abrupte şi înguste sunt de obicei supuse eroziunilor în timpul inundaţiilor. Acoperirea malurilor cu vegetaţie, cum sunt copacii, iarba şi arbuştii este indicată pentru că minimizează eroziunea şi colmatarea prizei de alimentare cu apă a incubaţiei. Umbra tinde să prevină reflectarea extremelor temperaturii aerului atmosferic în vederea schimbării temperaturii apei. O temperatură optimămoderată şi constant este cea între 7-16oC, în funcţie de obiective.

Izvoarele lente, mlaştinile, puţurile sunt de cele mai multe ori deficienţe în oxigen, cu un pH scăzut şi cu o cantitate mare de dioxid de carbon liber. Aceste dezavantaje pot fi de obicei remediate printr-o aerare adecvată. Puţurile şi izvoarele au avantajul că au temperatura uniformă şi nu sunt poluate.

Orice acţiuni umane asupra sursei de apă care ajunge în incubatoare, precum agricultura, mineritul, activităţile forestiere, cresc tendinţa de colmatare, de poluare organică sau anorganică şi schimbă temperatura apei, făcând-o improprie pentru incubaţie.

O problemă generală a apei provenită din puţuri este că, de obicei, conţine gaze. Acest lucru este indicat de culoarea lăptoasă a apei ce intră în trocile de incubaţie sau în bazine. Poate cauze pierderi severe datorită formării bulelor de gaz în sânge (boală bulelor de gaz), sub tegument şi în ochi. Aerarea apei până ajunge la incubatoare poate preveni problema.

Caracteristicile apei optime pentru incubaţie:

  • precipitaţii moderate,
  • pantă moderată a terenului,
  • o bună acoperire a terenului cu ierburi, arbuşti, arbori,
  • depozite adecvate de calcar şi alte minerale,
  • temperatura moderată şi uniformă,
  • lipsa activităţilor de păşunat, camping, minerit, exploatări forestiere şi alte activităţi similare în zona de deasupra prizei de apă pentru incubaţie,
  • priza de apă să fie scufundată în apă (nu se ia apă de la suprafaţă, din pelicula),
  • tubulatura de transport a apei să fie îngropată pentru a minimiza schimburile termice,
  • o pantă moderată a terenului de la priză de apă la incubaţie,
  • aerare adecvată,
  • îngrădirea sursei de apă pentru a preveni accesul şi contaminarea.

 

Spring_waterProprietăţile chimice

Oxigenul dizolvat

Apele cu o faună piscicolă echilibrată au un conţinut de oxigen între 4 şi 12 mg/l, dar 84% din peşti sunt regăsiţi în ape cu un conţinut în oxigen variind de la 5 la 9 mg/l. Un conţinut de 3 mg/l este letal pentru peştii de apă dulce pentru temperaturile ridicate de vara şi în acelaşi timp, când oxigenul scade sub 5 mg/l apar dificultăţi respiratorii. Nivelul cel mai scăzut pentru creşterea păstrăvului este de 5 mg/l, dar peste 7 mg/l este de preferat. Intervalul optim este între 10-11 mg/l iar sub 7 mg/l peştii pot arată un disconfort.

Solubilitatea oxigenului

Conţinutul apei în oxigen scade odată cu creşterea temperaturii şi altitudinii. Nivelul de saturaţie pentru oxigenul dizolvat în apa de mare este mai mic, de aproximativ 75% faţă de aceeaşi temperatură în apă dulce.

Concentraţia ionilor de Hidrogen (pH)

Scala pH este larg folosită că o metodă de exprimare a concentraţiei ionilor de hidrogen reprezentant aciditatea sau alcalinitatea apei. Valorile pot varia de la 0 la 14, iar punctul neutru este la 7. Valorile mai mari indică o apă alcalină, pe când valorile mai scăzute indică a apă acidă. pH-ul apelor naturale variază între 4 şi 9, valorile mai scăzute fiind caracteristice zonelor mlăştinoase, cele mai ridicare păraielor alcaline. Valorile normale din zonele unde fauna piscicolă este bine reprezentata sunt de la 6.7 la 8.2. Valorile ce ies din acest interval trebuie luate sub observaţie. Cu cât este mai scăzut pH-ul, cu atât apă are un conţinut mai mic de minerale. În general, apele uşor alcaline susţin mai bine creşterea peştilor decât cele uşor acide.

Dioxidul de carbon

Toate apele naturale conţin CO2, cantitatea obişnuită şi punctul de echilibru fiind de aproximativ 2 p.p.m. În puţuri, dioxidul de carbon poate fi foarte ridicat şi exte asociat cu o deficienţă a oxigenului solvit. Valori mai mici de 1 p.p.m. indică de obicei prezenţa şi activitatea algelor ce tind să absoarbă dioxidul de carbon liber şi să elibereze oxigen. deci, un conţinut scăzut de CO2 este asociat cu un conţinut crescut de oxigen. Valori peste 2 p.p.m. trebuie ţinute sub observaţie, de obicei indică deşeuri organice, fie o deficienţă de oxigen.

Alcalinitatea

Alcalinitatea normală a apelor dulci rezultă în principal din bicarbonatii de calciu şi magneziu şi câteodată asociaţi cu bicarbonatii de sodiu şi potasiu. În apele foarte alcaline, carbonaţii, că şi bicarbonaţii, pot fi prezenţi. Hidroxidul, cea mai caustică formă de alcaloid, nu se găseşte în apele naturale, este produs de poluare. Deşi alcalinitatea normală a apelor dulci este datorată în principal bicarbonaţilor, a devenit o practică obişnuită în raportarea alcalinităţii prin calcularea carbonatului de calciu.

Cantitatea de bicarbonaţi prezentă în majoritatea păraielor variază de la un minim 5 p.p.m. la 200 p.p.m. Valorile mai ridicate sunt asociate cantităţilor crescute de magneziu şi calciu şi sunt considerate benefice creşterii peştilor.

Solidele totale solvite

Conţinutul de minerale sau totalul solidelor exprimat în p.p.m. pentru pâraie variază larg, conţinutul minim fiind de 8.1 p.p.m., iar maximul de 1,766 p.p.m. Fermele piscicole ce fac incubaţie folosesc o apă cu un conţinut între 57 p.p.m., şi 1,080 p.p.m.

Efectul tubulaturii galvanizate asupra apei de incubaţie

S-a demonstrat că o cantitate foarte mică de zinc, cupru sau plumb sunt letale unei varietăţi de peşti. Zincul este folosit în procesul de galvanizare şi în anumite condiţii, în funcţie de pH-ul şi temperatura apei, poate produce soluţii. Deoarece efectul toxic al zincului este cumulativ, pentru salmonide este letal. Păstrăvul curcubeu în vârstă de 2-4 săptămâni nu supravieţuieşte într-o apă având un pH de 7.6 şi un conţinut de 0.04 p.p.m. zinc.

Concentraţii mici de zinc rezultând din ape ce curg prin doar 5 m de tubulatură galvanizată cu diametrul de 1½- ţoli, cu un debit de 100 litri/min s-au dovedit a fi responsabile pentru mortalităţi masive ale alevinilor de păstrăv curcubeu. Când se aleg materialele pentru tubulaturile de transport ale apei folosită în incubaţie, cele galvanizate trebuie evitate întotdeauna.

Sursă foto S1